Adormirea Independentă: Care Sunt Pașii Către o Adormire Independentă Cu Succes?

În cei 3 ani experiență de când practic această meserie frumoasă, cel mai des primesc întrebarea din partea mamelor: ”Cum să îmi învăț copilul să adoarmă singur în pătuț? În cele ce urmează încerc să explic cât mai bine ce este acest proces. 

Însă până atunci, e bine să știi că până la 4-5 luni de viață copiii nu sunt dezvoltați neurologic astfel încât să poată adormi independent și să poată avea un program previzibil de somn. Astfel că cei mai mulți dintre ei au nevoie de ajutor pentru adormire. Deci așteptările tale să fie destul de joase, dacă bebelușul tău nu a împlinit minim 4 luni. 

Sigur că putem lucra la un program corect de somn, să creăm o rutină de somn și mediul propice de somn. Putem lucra la obiceiuri sănătoase de somn și unii bebeluși reușesc chiar să și adoarmă singuri (mai ales cei care au suzetă). Însă este la fel de normal și de bine să adoarmă la sân, biberon, brațe, marsupiu, cărucior și așa mai departe. 

Ce înseamnă mai exact ”adormire independentă”? 

Explicația simplă pentru această denumire este: copilul să fie conștient de locul în care se află atunci când face ultimul pas către adormire, adormirea să fie în controlul lui, fără vreo asociere de somn puternică (legănat pe picioare, plimbat în brațe, adormirea la sân sau biberon). De exemplu, dacă copilul tău adoarme plimbat în brațe prin casă și apoi este transferat în pătuț sau pat, în momentul în care va termina un ciclu de somn, va avea nevoie să fie readormit tot în brațe, așa cum a adormit inițial. În schimb, dacă va adormi în pătuț, conștient că este acolo, după un ciclu de somn de 30-40 min, va reuși să lege și următorul ciclu de somn, fără să fie nevoie de un ajutor special din partea părinților. 

Care sunt pașii către o adormire independentă?

  1. Înainte să începi un proces de schimbare a modului de adormire către o adormire independentă să te asiguri că: 
  • Copilul tău are un program corect în ceea ce privește somnurile de zi (un copil care are perioade de veghe prea lungi acumulează oboseală și pe fondul oboselii, adormirea independentă este destul de dificilă)
  • Are o rutină de somn atât la somnul de zi, cât și cel de noapte
  • Mediul de somn e unul potrivit (întuneric, răcoare, sunete albe)

Dacă bebelușul tău are o asociere pe care vrei să o scoți, prima dată când vei încerca să faci asta îți recomand să fie la somnul de noapte, pentru că vine cu presiunea cea mai mare de somn. Apoi vei continua și cu somnurile de zi. 

  1. Următorul pas este să alegi o metodă de sleep training potrivită copilului vostru, dar și familiei voastre. Poți fi acolo lângă copilul tău prin a-l liniști în brațe, mângâiat, mișcat ușor de șold, sau o metodă cu mai puțină implicare, îndepărtându-te de pătuț pentru câteva minute, apoi revenind lângă copil.
  1. Foarte important este să fii consecventă în modul de adormire. Jonglarea modului de adormire vine cu confuzie pentru copil și asta rezultă în proteste îndelungate. 

Ce poate fi de ajutor pentru tine și copilul tău în adormirea independentă? 

⭐ Acest proces vine de cele mai multe ori cu proteste din partea copilului. Pentru că este obișnuit să adoarmă într-un anumit mod și tu, într-o seară 😀, faci ceva diferit. Sigur că în acel moment copilul va plânge și îți va transmite astfel că nu înțelege ce se întâmplă diferit în acea seară și că nu îi place/convine. Dacă pleci la drum cu aceste gânduri, procesul va fi mai ușor de ambele părți. 

Plânsul lui nu înseamnă abandon, durere sau suferință, ci doar modul lui de a-și ”vărsa” frustrarea. 

⭐Nu schimba mediul de somn pentru cel puțin 2-3 săptămâni. Deci nu începe acest proces dacă știi că urmează să pleci într-o vacanță. E bine să fii în mediul lui de acasă, ca să se obișnuiască cât mai bine cu noul mod și loc de adormire. 

⭐Primele zile (3-4 zile) pot fi mai dificile și asta e normal într-un astfel de proces. Dacă plânsul durează mai mult, nopțile nu sunt îmbunătățite, înseamnă că ceva se întâmplă greșit (metoda nu e potrivită de exemplu).

⭐Ajutorul unui consultant în somn poate fi de real ajutor. Faptul că cineva cu experiență urmărește zi de zi somnul copilului tău, poate să facă diferența: durata somnurilor de zi, cum arată nopțile după 2-3 zile în care ai început procesul sau ce funcționează și ce nu funcționează – un consultant în somn își dă seama dacă sunteți pe drumul cel bun sau nu. De asemenea, pentru suportul tău emoțional: e important ca cineva să te susțină, să îți spună ceea ce faci bine sau nu și să te încurajeze că nopțile bune vor (re)veni în scurt timp. 

Sunt aici să te ajut! 💜

Cu drag,

Cătălina

Share